miercuri, 27 mai 2009

Diplomat Cocktail

Fiindca Diplomatul mi se pare cel mai potrivit tort pentru zilele calduroase si pentru cele "aglomerate" l-am ales din nou pentru o mica petrecere ;) De data aceasta l-am facut mai dulce (zic eu :P ) si cu multe fructe... numai bun pentru prichindei ;)


crema
400ml lapte
4 galbenusuri
120g zahar
40g faina
20g amidon de porumb
esenta de vanilie
1 plic lapte praf de cocos (60g) (*)

20g gelatina dizolvata in 100ml sirop de la conserva de fructe - fierbinte
400ml smantana dulce
2 cutii cocktail de fructe (dupa ce le-am scursc bine am avut aprox. 500g fructe)

Fructele se scurg bine de sirop.
Galbenusurile se freaca putin cu zaharul; se adauga faina si amidonul si se omogenizeaza. Se toarna laptele, amestecand. Se pune totul pe foc si se tine, amestecand continuu, pana se leaga crema. Se adauga si praful de lapte de cocos si se omogenizeaza. Se inchide focul, se adauga esenta de vanilie si gelatina dizolvata. Se trece totul prin sita - astfel va rezulta o crema finuta.
Se rastoarna crema intr-o tavita si se acopera cu o folie (direct pe crema) si se lasa sa se raceasca.
Smantana se bate frisca si se incorporeaza treptat in compozitia precedenta. Se adauga si fructele taiate. Se da putin la frigider.

25~30 piscoturi Savoiardi
sirop de la conserva de fructe

O parte din piscoturi se dau putin prin sirop si se randuiesc pe marginea formei (detasabila - de 26cm), iar cu cateva se tapeteaza baza formei (ramasa dupa ce s-au pus piscoturile pe margine).
Se toarna crema si se niveleaza, apoi se decoreaza dupa preferinta :) Eu am presarat peste crema putin cocos, apoi am decorat cu floricele comestibile ;)
Tortul se da la frigider pentru cateva ore pana se intareste bine crema, dupa care se scoate din forma, se taie si se serveste...


(*) In loc de lapte praf de cocos se pot folosi cateva linguri de sirop de cocos sau, daca nu servesc si copiii, cateva linguri de lichior de cocos; sau laptele se poate fierbe in prealabil cu fulgi de cocos si apoi strecura ;)

duminică, 10 mai 2009

Chec "Mother's Day"

Am facut acest checulet pentru mama-soacra... de obicei ii faceam un tort diplomat, dar acum ceva vreme in urma mi-a spus ca medicul i-a recomandat sa evite ciocolata, lactatele grase, etc. ... deci adio frisca :D asa ca i-am facut checul preferat ;) Mi s-a parut prea "sarac" pentru o asemenea zi asa ca m-am straduit si eu cum am putut sa-l "imbrac" in haine de sarbatoare... adica in fondant din marshmallow. Tot din acest fondant am facut si "traditionalele" garoafe...

Acest chec este deja trecut pe blog (Chec pufos) asa ca o sa trec doar ingredientele cu care l-am facut de data aceasta:
150g faina pt. prajituri
5 galbenusuri
7 albusuri
100g zahar
suc de lamaie + apa cat sa se faca 100ml
80ml ulei
esenta de lamaie sau vanilie
1/4 cana coaja de lamaie confiata - taiata cubulete

Modul de preparare il gasiti
AICI.

~~~~~~~

Fondantul din marshmallow l-am facut cam la ochi :) din 300g marshmallow. Marshmallow-rile le-am pus intr-un castron rezistent, le-am stropit cu 2 linguri de apa si le-am pus 30 de sec. la microunde; am scos castronul, am amestecat putin si-am pus din nou la microunde pt. 30 sec. ... si-am repetat operatie inca o data. Peste marshmallow-rile topite am adaugat aprox. 2 maini de zahar pudra si-am amestecat, apoi am rasturnat totul pe masa pudrata din belsug cu amidon de porumb (cornstarch) si-am framantat pana s-a adunat ca un aluat. Fondantul l-am pus intr-o folie si l-am data la frigider pentru vreo 40 de min.
La 1/4 din fondant am adaugat putin colorant rosu, iar la 1/8 - colorant verde si-am facut garoafele...

Cu restul de fondant am imbracat checul si-am facut bentitele roz :)

joi, 7 mai 2009

Chiftelute de cartof

2 cartofi potriviti ca marime
2 lingurite amidon
1 lingurita sos de soia
1 lingurita mirin (sau 1 lingurita vin alb + 1 lingurita zahar)
un praf de sare
1 lingurita ceapa pudra (sau 1/2 ceapa tocata si calita)
2~3 rondele de morcov fiert - taiate marunt
4 linguri pesmet inmuiate in 3 linguri lapte de soia

Cartofii se fierb, se curata si se fac piure. Peste piureul inca fierbinte se adauga amidonul si se amesteca bine; se adauga si restul ingredientelor si se omogenizeaza.
Se fac chiftelute care se rumenesc in 2~3 linguri de ulei.

Chiftelutele se pot servi si asa "simple", dar v-as recomanda sa le serviti impreuna cu un sos facut din:
100ml supa de legume
1 lingura vin alb
1/2 lingura zahar
2 lingurite balsamico
un praf de sare
putin amidon dizolvat in apa (cat sa se lege putin sosul)

marți, 5 mai 2009

Premii, premii...

In ultima vreme n-am mai reusit sa intru pe blog...
Luna trecuta m-am mutat si tot am impachetat si despachetat :)
N-am terminat inca, dar sper ca zilele acestea sa resusesc...
In aceasta perioada am primit cateva premii pentru care as vrea sa multumesc pe aceasta cale celor care mi le-au oferit...

@};- Va multumesc mult de tot! @};-

Ofer la randul meu aceste premii urmatoarelor bloggerite:
>:D<

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails